FESTIVALUL ,,LUMEA DANSULUI” ediția a XI-a
Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” din Oradea în parteneriat cu ISJ Bihor, cu sprijinul Era Shooping Park Oradea au organizat în data de 10 iunie 2017, în cadrul proiectului județean ,,MIȘCARE PENTRU SĂNĂTATE”, festivalul ,,LUMEA DANSULUI” ajuns la cea de-a XI ediție.
Ca în fiecare an, Liceul Tehnologic Nr. 1 Dobrești și-a adus contribuția și acum la acest spectacol prin intermediul a patru trupe de dans, una dintre ele aparținând Școlii Gimnaziale Nr 3 Topa de Sus. Participarea acestor copii talentați la acest festival a fost una fructuoasă, școala noastră obținând și anul acesta, la fel ca anul trecut, locul I. Dascălii care au coordonat cele patru trupe, trei de dans modern și una de dans popular sunt: prof. Aurina Covaci, Ana Popa și Emanuel Popuș, cu sprijinul și implicarea d-nei director, Maria- Livia Gego.
Îi felicităm pe toți cei implicați și mai ales pe dansatorii noștri minunați care au încântat și anul acesta pe toată lumea cu talentul lor.
Prof: AURINA COVACI